Prezentare generală

Comuna Cozieni, Buzău – lăcaş de linişte şi bunăstare

• Aşezare, coordonate, suprafaţă
• Populaţie, demografie
• Fauna & Flora, Obiective turistice
• Istorie & Mituri şi legende
• Personalităţi locale

Cozieni (în trecut, Bălănești), localitate de reședință Cozieni, este o comună în județul Buzău, Muntenia, România, formată din satele Anini, Bălănești, Bercești, Ciocănești, Cocârceni,Cozieni, Colțeni, Fața lui Nan, Glodurile, Izvoru, Lungești, Nistorești, Pietraru, Punga, Teișu, Trestia, Tulburea, Valea Banului, Valea Roatei, Zăpodia. Numărul mare de localități componente se datorează prezenței sale în zona montană, cu sate risipite.

Vecini: Bozioru (nord) • Odăile (nord-est) • Berca (est) • Pârscov (sud) • Viperești (sud-vest) • Pănătău (vest) • Pătârlagele (nord-vest)

Așezare

Comuna se află în nord-vestul județului, în Subcarpații Curburii, pe valea râului Bălăneasa. Este traversată de șoseaua județeană DJ203L, care o leagă spre sud de Pârscov și Măgura (DN10), și mai departe de Buzău; și spre nord de Bozioru, Odăile și Brăești.

Top of Form

Coordonate: Bottom of Form

45°20′N 26°29′E

Suprafață  – 55,61 km²

Altitudine – 259 m.d.m.

Structura si utilizarea terenurilor din comuna

Comuna Cozieni, având o suprafață totală de 5.558 hectare, dispune de un teritoriu bine împărțit între diferitele categorii de folosință, reflectând caracterul agrar și silvo-pastoral al zonei.

Terenurile arabile ocupă o suprafață de 121 hectare, fiind utilizate preponderent pentru culturile agricole de bază, care asigură hrana comunității și susțin activitățile agricole tradiționale.

Pajiștile permanente sunt reprezentate prin pășuni și fânețe, care însumează o parte importantă din suprafața totală a comunei:

Pășuni: 1.856 hectare, din care 281 hectare sunt administrate de Primărie, iar 1.575 hectare se află în proprietatea populației.

Fânețe: 613 hectare, dintre care 17 hectare aparțin domeniului public (Primărie), iar 596 hectare sunt în proprietate privată.

Livezile ocupă 803 hectare, ceea ce evidențiază o tradiție îndelungată în cultivarea pomilor fructiferi, contribuind atât la autoconsumul local, cât și la potențialul de valorificare pe piețele din regiune.

Viile sunt mai puțin extinse, ocupând o suprafață de 3 hectare, dar păstrează o valoare culturală și gospodărească specifică zonei.

Această distribuție a terenurilor confirmă caracterul predominant agricol al comunei Cozieni, unde pășunatul, cultura pomicolă și terenurile arabile se îmbină armonios, reflectând modul de viață tradițional și valorificarea eficientă a resurselor naturale disponibile.

Flora și fauna comunei Cozieni

Comuna Cozieni, situată într-un areal natural deosebit al Subcarpaților de Curbură, se distinge printr-o bogăție remarcabilă a florei și faunei, care contribuie la identitatea ecologică și turistică a zonei.

Fauna locală este diversificată, cuprinzând mamifere de mari și mici dimensiuni, păsări, reptile și viețuitoare acvatice. Dintre animalele sălbatice des întâlnite se numără mistreții, cerbii, ciutele, căprioarele, șacalii, vulpile, aricii, iepurii, bursucii, popândăii, șoarecii, veverițele, iar în mod mai rar, pot fi observate exemplare de râs. Zona este frecventată și de prădători precum ursul brun și lupul, specii de importanță majoră în ecosistemul local.

Vulpe

Reptilele sunt reprezentate de șarpe, gușter și broasca țestoasă, iar dintre amfibieni, broasca este prezentă în zonele umede. Râurile și pâraiele din comună adăpostesc pești precum cleanul și mreana.

Avifauna este bogată și variată, incluzând atât specii sedentare, cât și migratoare: fazan, vrabie, mierlă, rândunică, cioară, cuc, pupăză, barză, uliu, caragață, pițigoi și guguștuc

Flora comunei Cozieni este dominată de păduri de conifere și foioase: pin, stejar, fag, tei, alături de plop, cireș, carpen și mojdrean. Pe lângă vegetația forestieră, sunt prezenți și numeroși pomi fructiferi: nuc, prun, corcoduș, păr, măr, vișin, cireș, cais, piersic și scoruş, care întregesc peisajul rural și contribuie la economia locală.

Vegetația de arbuști este reprezentată de specii autohtone precum cătina, gherghinul, măceșul, porumbarul, cornul, alunul și socul. De asemenea, flora spontană include numeroase plante medicinale, folosite tradițional pentru proprietățile lor terapeutice: sunătoare, cimbrișor, coada-șoricelului, coada-calului, șovârf, pătlagină, păpădie, tei, măceșe, anghinare, brusture și ciuboțica-cucului.

Această bogăție naturală oferă un cadru ideal pentru dezvoltarea ecoturismului și pentru promovarea valorilor naturale ale comunei Cozieni, într-un echilibru armonios între tradiție, biodiversitate și sustenabilitate.

Istorie

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Bălănești, era arondată plaiului Pârscov din județul Buzău și era formată din satele Bălănești, Bercești, Bodromirești, Cocârceni-Cozieni, Fața lui Nan, Mărculești, Turburea, Valea Epei și Valea Banului, cu o populație de 2050 de locuitori, care trăiau în 521 de case. În comună funcționau 6 mori de măcinat porumb pe râul Sărățelul Bălăneștilor (din care 2 ale statului), o stână (tot a statului), 4 biserici (una la Cozienii de Jos, fost schit și metoh al Episcopiei Buzăului; și celelalte trei la Cozienii de Sus, Bălănești și Cocârceni), precum și o școală cu 58 de elevi (din care 3 fete). Pe actualul teritoriu al comunei funcționa, în cadrul aceleiași plăși, și comuna Trestia, formată din satele Ciocănești, Colțeni, Glodurile, Izvoru, Lungești, Nistorești, Pietraru, Pietrile, Punga, Teișu, Trestia, Valea Roatei și Zăpodia, cu 2220 de locuitori. În comună funcționau o școală și 2 biserici.

În 1925, comuna Bălănești avea 2633 de locuitori (cu satele Bălănești, Bercești, Bodromirești, Cocârceni, Cozieni, Mărculești, Tulburea, Valea Banului, Valea Epei și cătunul Fața lui Nan), în vreme ce comuna Trestia avea 2090 de locuitori.

În 1950, comunele au fost arondate raionului Cislău din regiunea Buzău și apoi (după 1952) din regiunea Ploiești. Satul Valea Iepei al comunei Bălănești a luat în 1964 denumirea de Anini.

În 1968, cele două comune au fost unite sub numele de Cozieni, în alcătuirea actuală, și rearondate județului Buzău.

Monumente istorice

Șase obiective din comuna Cozieni sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău ca monumente de interes local. Două dintre ele sunt situri arheologice, situate în zona satului Bălănești: așezarea din zona „pe poduri”, aparținând culturii Gumelnița din eneolitic (mileniul al IV-lea î.e.n.), și necropola din epoca migrațiilor (secolele al VII-lea–al VIII-lea e.n.) aflată în zona „la Făcăiana”, lângă grajdurile fostului CAP.

Alte patru obiective sunt clasificate ca monumente de arhitectură, toate biserici. Acestea sunt biserica „Adormirea Maicii Domnului” (cu clopotnița) din satul Bălănești (1834–1841), biserica „Sfinții Voievozi” din același sat (1841), biserica „Sfântul Teodor Tiron și Sfântul Nicolae” din satul Cocârceni (1819), precum și biserica „Sfinții Voievozi” (cu clopotnița), din satul Pietraru (1849).

Legende si mituri

Schitul de la Colteni ( Fântâna Popii )

Cu mulţi ani în urmă, mai mulţi călugări au plecat de la o mănăstire din Târcov şi s-au făcut propriul lor schit, la ieşire din satul Colţeni, sub poala pădurii în locul acum ştiut drept “Fântâna popii”, acolo se regăseşte o fântână dar şi o cruce foarte veche! Acest mic schit aparţinca, prin urmare, de mănăstirea lui Cornilie de pe moșia Târcovului. Distanța dintre cele două puncte era de 2-3 km., prin urmare, o vreme, acești sihaștri mergeau duminica și în zilele de sărbătoare, la slujbă la Târcov. Se poate afirma, cu certitudine, că aici, la Gloduri a existat din timpuri foarte vechi o intensă viață religioasă. Lăcașul de la Gloduri era destinat celor câțiva călugări de aici, prin urmare, nu era o bisericuţă de mir la care să se închine credincioșii din satele din jur: Gloduri, Colţeni sau Izvoru. Aceștia se închinau la biserica din satul Trestia, cu hramul ,Sfinții impărați Constantin și Elena” care era, cu adevărat, o biserică de mir. Se spune, că, la un moment dat, după ce acest schit a rămas pustiu, o parte din mobilier și obiectele de cult de aici au fost mutate în satul Gomoești din comună Costești, judeţul Buzău, unde, se pare că boierii Trestianu au ctitorit o biserică de mir.

Legenda călăreţului fără cap – „Misterul troiţelor de la Gloduri”

Bătrânii povesteau că, demult, în vremuri îndepărtate, un grup de călăreţi otomani s-au rätăcit de grosul armatei și au pătruns pe valea Bălănesei după pradă. Turcii au ajuns până la Trestia și au trecut satul prin foc și sabie. Apoi, soldaţii otomani au atacat și distrus și satele din jur. Un grup de călăreţi români s-a angajat în luptă cu oastea otomană dar, cu toată vitejia lor, au fost copleșiţi de numărul prea mare al ostasilor turci. Bravii oșteni români au mers spre Gloduri pentru a ajunge la dealu Dâlma, unde au cautat loc de refugiu și adăpost. Unul din călăreţi, care era din Gloduri a trecut pe acasă pentru a-şi îmbrățișa nevasta și copii, apoi a plecat după tovarășii săi sa ii ajute. Însă era prea târziu. Călărețul nostru a fost ajuns de soldații turci în apropierea pădurii, la locul numit La Cruce”. Coplesit de numarul mare de otomani, in cele din urmă călărețul este infrant si i s-a tăiat capul insă calul i-a purtat trupul pänă “La livadă”, cale de aproape 700-800m. Aici satenii au ridicat o troita  de piatra incrustatã cu slove chirilice care vorbesc, ziceau bătrânii, despre faptele de vitejie ale acestui erou. Amintirea acestor evenimente tragice s-a pästrat și în toponimia locală. Izlazul din sudul satului Gloduri dinspre Trestia se numeşte Valea Turcului.

Istoria cătunului Vâna Rece – Groapa cu eroi

Pe vremuri, aici nu fusese ținut. Lighioanele se-alungau unele pe altele, iar numai uneori oamenii cu pușcă se-amestecau în tranșee săpate de ploi și rădăcini de copaci, căutând o pradă prielnică. Apoi, alți oameni, cu mâna obișnuită cu tocul de armă au fost aduși, să stăpânească și să trăiască laolaltă. Veterani de război, soldaţi ce au luptat la Don şi la Odesa. Mai bine de jumătate de veac leagă oamenii din Vâna Rece, unii de alții. S-ar zice că se cunosc între ei, ca o familie, împărtășind același trecut, aceleași tare și leacuri de vindecat răni sufletești. În ’45, satul acesta din Buzău a fost săpat în munte special pentru veterani și numai pentru ei, întemeiat ca o colonie de viteji condamnați să se odihnească. În fiecare casă sălășluia un erou, să spună povestea fiilor și-apoi să le-arate decorațiile și armele ascunse în cufere, copiii să le păstreze și să se bucure de parcă ei înșiși ar fi făcut istoria.

Tătarii pe Valea Bălănesei

Tradiția istorică amintește că în satul Pietraru au staționat, o vreme, cete de tătari. La Malul cu Sare, lângă pârâul Sărățel ar fi fost o ocnă tătărească; un vechi drum care duce la această ocnă și în împrejurimi poartă numele de Drumul Tătarilor. Tot tradiția spune că aici ar fi fost și un puț tătăresc. Această tradiție pare probabilă pentru că în zonă se află și Coasta Tătarilor despre care am amintit. (Basil Iorgulescu, op. Cât. p. 486). Locuitorii din satele Cozieni și Bălănești, din comună Cozieni se refugiau din calea acestor nomazi fie la Malul cu Gaură, fie în Poiana Băjenarilor (Ilie Mândricel, Tradiția locală despre relicvele rupestre de la Nucu, în Vestigii rupestre din Munții Buzăului, p. 62). Malul cu Gaură reprezintă o clină (suprafață sau pantă înclinată, coastă, n. N.) în fosta comună Bălănești, azi Cozieni în satul Fața lui Nan.

Asa se explica si cele 2 movile misterioase din piatră care par a fi niște morminte tătărești („ gorgane”, cum sunt cunoscute în Limbajul local). Virgil Bâgiu, un localnic pasionat de istoria acestor locuri este de părere că cele două movile nu ar fi altceva decât morminte ale unor căpetenii tătărești, săpate în urmă cu câteva sute de ani. Măsoară aproximativ 4 mp la bază și circa 2 m înălțime, iar distanța dintre ele este de 1-1,5 m, iar locul respectiv este numit, în tradiția locală, „La Tătărime (Iulian Bunilă).

Personalități locale

• Eugen I. Stirbulescu (1891 – 1996) personalitate împrumutată, născut în zona Turnu Severin, însă mutat prin casatotia cu Elena Trestianu, a dezvoltat foarte mult zona fiind unul dintre marii latifundiari ai ţării
• Dometie Manolache (1924 – 1975), călugăr ortodox, canonizat ca sfânt;
• Adela Petre (1929 – 2019), creatoare populară.
• Ion Stirbulescu (1926 – 1994) poet