Obiective turistice
Cozieni este o comună bogată în obiective turistice încă nepromovate. Deși vecinii comunei Cozieni au făcut pași importanți în acest domeniu, comuna este la început de drum pentru identificarea și promovarea potențialelor obiective turistice ale comunei.
Roluri importante pentru identificarea și promovarea potențialelor obiective turistice le vor avea și Asociația pentru Dezvoltarea Comunei Cozieni și Asociația Ținutul Buzăului – (asociație responsabilă pentru implementarea și gestionarea Geoparcului Internațional UNESCO Ținutul Buzăului.
Un mare potențial turistic îl oferă:
Sferele de la Cozieni – trovanti în formă de sferă, dar nu numai, aflați în vecinătatea pădurii Bârza. Cu dimensiuni între 30 cm și 1,2 m, acești trovanti, desprinși din malul pădurii, au un mare potențial turistic.

Vârful Zăpodia – situat în vârful pădurii Bârza, este un loc plin de istorie naturală și o dovadă a mărilor care, demult, acopereau aceste locuri. Se pot observa scoici fosilizate și se oferă o panoramă extraordinară spre Valea Buzăului. Este situat în apropierea Sferelor de la Cozieni, dar și a Babelor de la Ulmet (comună Bozioru) sau a Ciupercilor de la Odăile.

Trovantii de la Glodurile – un loc plin de trovanti cu forme ciudate, ca și cum ar fi fost modelați. Acești trovanti apar la poalele pădurii și continuă pe văi până în locul unde, conform tradiției, s-ar afla vulcanii noroioși nedescoperiți de la Glodurile (asemănători celor de la Berca). Se știe din bătrâni că la Glodurile și la Tulburea ar exista astfel de vulcani, de dimensiuni reduse, activi în urma ploilor sau cutremurelor. Urmează a fi cercetați și promovați.

Malul cu sare și trovantii din Sărățel – la granița comunei Cozieni cu Pârscov, lângă pădurea Colnic și aproape de satul Pietraru, se găsește un versant cu sare, similar celui de la Mânzălești, dar de dimensiuni mai mici. Ne putem mândri și noi cu această formațiune, în apropierea căreia, pe cursul pârâului Sărățel, se află și trovanti.

Trovantii Dochia și mioarele ei – de-a lungul timpului, legenda Dochiei a fost prezentată în diverse forme. O regăsim și la periferia satului Punga, unde se află mai mulți trovanti.

Trovantii de la Faţa lui Nan – pe cursul unui izvor din satul Fata lui Nan găsim asemenea trovanti spectaculoși.

Trovantii de la Cocârceni – mult mai aproape de trovantii de la Ulmet, și aici găsim formațiuni de dimensiuni mai mici, dar spectaculoase.Culmea cu scoici de la Colțeni – pe creasta Colțeniului se găsește un „zid” natural de piatră care păstrează amintirile trecutului, adică fosile de scoici pietrificate.

Putem spune că zona Bozioru – Odăile – Cozieni prezintă o continuitate în ceea ce privește aceste formațiuni numite trovanti. Dacă analizăm hărțile, putem trasa linii drepte de legătură între aceste trasee, pe parcursul cărora mai întâlnim și alți trovanti, singuratici sau de dimensiuni mai mici. Dintre aceștia menționăm trovantii din satul Zăpodia și cei de la Valea Banului.

În apropierea trovantilor de la Glodurile se află și conacul boierului Trestianu, o zonă cu multă istorie, spiritualitate și legende. Tot în această zonă, nu departe, se află și Cetatea de la Târcov, o altă pagină importantă de istorie locală.Comună Cozieni, poziționată în zona de deal a județului Buzău, este o comună bogată în obiective turistice încă nepromovate. Deși vecinii comunei Cozieni au făcut pași importanți în acest domeniu, noi abia acum începem identificarea și promovarea potențialelor obiective turistice ale comunei.

Str Principala
registratura@primariacozieni.ro
PROGRAM
